Sub pasii tai un anotimp de gheata astazi moare
Pentru-a zvacni salbatici mugurii de primavara.
Matasuri translucide te-acopar pana la picioare
Sa poti calca molatic iarba cu pas de caprioara.
Pe cer nu-i stea sa nu tresara-n vis primavaratic
Si-n piepturi inimi nu-s sa nu se bucure de viata
Nimic in tine nu-i trecut placid sau frig tomnatic
Ci totul e noian de flacari inabusit in dimineata.
Tu ai puterea de a face o sarbatoare insemnata
Din clipele banale cuprinse intim intre pleoape
Din izvodiri, din orice zbatere de inima-ntamplata
In rasarit fierbinte, La scufundarea cerului in ape.
De unde vii? tu cea care darami si rezidesti regate,
Tu, ce pornesti si-apoi infrangi razboaie otravite,
Si care-aduci sageata vietii sau pulberea de moarte
Pentru razboinicii din parc sau din ravase prafuite.
In valvatai de roua si-n soare crud cu flori de gheata
Dezbata-te de vis, de noapte, urmeaza-ma afara,
Priveste palpitarea astrului de foc incins in dimineata
Unit cu marea, cu gleznele subtiri, cu rochia usoara.
Batrani ireali
Bătrani ireali
Saracii bătrani, bunii nostri sărmani.
Cum trec vlăguiti de poveri
Pe umerii lor parca sute-s de ani
Istorii din veac apasati de dureri.
Si totusi pe chipul lor bland si bolnav
Tineretile lumii sunt vii si neşterse.
Un trup istovit intr-un palton de postav
Povesteşte-ntamplari cu miri si mirese.
Si din chinul lor muribund, tanguios,
Gasesc puteri de-a pasi mai departe,
De-a sustine pe altii, de-a rade frumos,
De-a vorbi detasaţi despre moarte.
De unde au Doamne, acesti muritori
Tării ancestrale in bratele lor?
Cum pot îndura grave-ntamplari
Batranii ce atseapta fii in pridvor?
Ei refuza sa creada ca-n ultimii ani
Dintre-ai lor nimeni la ei n-a venit
Că nici un rand de scrisoare,
O veste măcar, demult n-au primit.
In sine isi spun ca nimic nu-i real
Si ca ieri ai lor la ei au venit
C-au adus si un doctor de la spital
Sa le vindece trupul de ierni viscolit.
Că vistiernicii tarii le-au marit suta de lei -
Pensia lor pentru o truda amara,
Toate acestea si le spun - cu toate ca ei,
N-au un şfanţ pentru masa de seara.
De unde au ei, precum pulberi stelare,
Energii tăinuite prin care scapa cu viaţă
Din fiece zilnica rea intamplare
De orice jignire primita in faţă?
De unde atata tarie de-a fi inca vii
Cand pătimirile lumii intr-una ii lupta?
Cum pot indura adanci tragedii
Batranii uitati pe-o plavie-abruptă?
Saracii bătrani, bunii nostri sărmani.
Cum trec vlăguiti de poveri
Pe umerii lor parca sute-s de ani
Istorii din veac apasati de dureri.
Si totusi pe chipul lor bland si bolnav
Tineretile lumii sunt vii si neşterse.
Un trup istovit intr-un palton de postav
Povesteşte-ntamplari cu miri si mirese.
Si din chinul lor muribund, tanguios,
Gasesc puteri de-a pasi mai departe,
De-a sustine pe altii, de-a rade frumos,
De-a vorbi detasaţi despre moarte.
De unde au Doamne, acesti muritori
Tării ancestrale in bratele lor?
Cum pot îndura grave-ntamplari
Batranii ce atseapta fii in pridvor?
Ei refuza sa creada ca-n ultimii ani
Dintre-ai lor nimeni la ei n-a venit
Că nici un rand de scrisoare,
O veste măcar, demult n-au primit.
In sine isi spun ca nimic nu-i real
Si ca ieri ai lor la ei au venit
C-au adus si un doctor de la spital
Sa le vindece trupul de ierni viscolit.
Că vistiernicii tarii le-au marit suta de lei -
Pensia lor pentru o truda amara,
Toate acestea si le spun - cu toate ca ei,
N-au un şfanţ pentru masa de seara.
De unde au ei, precum pulberi stelare,
Energii tăinuite prin care scapa cu viaţă
Din fiece zilnica rea intamplare
De orice jignire primita in faţă?
De unde atata tarie de-a fi inca vii
Cand pătimirile lumii intr-una ii lupta?
Cum pot indura adanci tragedii
Batranii uitati pe-o plavie-abruptă?
Raspuns la o nostalgie
Vad ca ai nostalgia unei lumi paradisiace care ar putea inlocui galagia Bucurestiului cu frumusetea naturii invaluita de liniste.
Nu cred ca ai alta solutie decat sa evadezi cat mai des si sa pleci cat mai departe de vacarmul lumii... atat de departe incat sa poti auzi in sihastria naturii zbor de ingeri...
De pilda, in Ramnicu Valcea, acolo unde poti urmari spectacolul naturii. Acolo unde serile gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Acolo unde oamenii traiesc in tihna si se cufunda in linistea alpestra. Acolo unde drumul de zapada argintie scartie sub talpi. Acolo unde noptile rasar deasupra pleiade luminoase ce stralucesc in ciorchini de gheata si vantul arunca vartejuri de zapada peste zaplazuri.
Acolo unde e liniste... si ninge ca intr-un basm al copilariei...
Nu cred ca ai alta solutie decat sa evadezi cat mai des si sa pleci cat mai departe de vacarmul lumii... atat de departe incat sa poti auzi in sihastria naturii zbor de ingeri...
De pilda, in Ramnicu Valcea, acolo unde poti urmari spectacolul naturii. Acolo unde serile gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Acolo unde oamenii traiesc in tihna si se cufunda in linistea alpestra. Acolo unde drumul de zapada argintie scartie sub talpi. Acolo unde noptile rasar deasupra pleiade luminoase ce stralucesc in ciorchini de gheata si vantul arunca vartejuri de zapada peste zaplazuri.
Acolo unde e liniste... si ninge ca intr-un basm al copilariei...
Lacrima lumii
In lacrima lumii parintii se strang fara nume sub cer anonim
In ochii lor tineri istoria clipei se povesteste pe sine sublim
Melancolia emana din glasul lor, ca din maruntaielele unei galaxii.
Curios cum niste oameni atat de mici pot indura adanci tragedii…
Ai vrea sa fugi, nu-i asa? Si-apoi sa-ti para rau c-ai fugit
In locul cel mai retras dintre Cer si Pamant,
Unde tristetile lumii se izbavesc prin cuvant.
Mai schiopatand sau mai drepti ei stau la rand
Pentru un bob de lumina, un cuvant, o aripa noua
Pentru-ntalnirea cu vechii prieteni, pentru o sfera de roua.
Inradacinati in infinit si dezradacinati de veacul tarziu
Ei se strang langa astrul fierbinte ca sub un foc auriu
Si torc istorii… despre dragoste, viata, iubiri, nostalgii…
Exilati in vesnicie se intorc la izvorul dintai
Si devin in saltul luminii… din nou cum au fost, iarasi copii.
In ochii lor tineri istoria clipei se povesteste pe sine sublim
Melancolia emana din glasul lor, ca din maruntaielele unei galaxii.
Curios cum niste oameni atat de mici pot indura adanci tragedii…
Ai vrea sa fugi, nu-i asa? Si-apoi sa-ti para rau c-ai fugit
In locul cel mai retras dintre Cer si Pamant,
Unde tristetile lumii se izbavesc prin cuvant.
Mai schiopatand sau mai drepti ei stau la rand
Pentru un bob de lumina, un cuvant, o aripa noua
Pentru-ntalnirea cu vechii prieteni, pentru o sfera de roua.
Inradacinati in infinit si dezradacinati de veacul tarziu
Ei se strang langa astrul fierbinte ca sub un foc auriu
Si torc istorii… despre dragoste, viata, iubiri, nostalgii…
Exilati in vesnicie se intorc la izvorul dintai
Si devin in saltul luminii… din nou cum au fost, iarasi copii.
Iluzii de sceptic
Ca sa fugi de dezolare inchide ochii pentru a uita goliciunea lumii.
N-ar trebui sa scriem niciodata despre Univers.
De fiecare data, cand o facem, gresim;
discursul nostru zilnic e o inlantuire de erori
ce contamineaza gandirea cu indoiala si deziluzie…
numai muzica nu poate fi afectata de virusul indoielii.
Pentru Descartes certitudinea existentei e indoiala.
Pentru apostolul Pavel, credinta.
Intre cele doua gesturi: ratacirea.
Fiecare enunt omenesc contribuie la volatilizarea certitudinii
Culmea amagirii e sa traiesti in minciuna si sa fii convins ca detii adevarul.
Insa vine o vreme cand orice amagire va fi eclipsata de propriul tertip
Eclipsa iluziei incepe cu indoiala – cu ea incepe sa se destrame valul ignorantei.
Minciuna a nascut ignoranta… ignoranta a nascut monstrii
Uimirea a nascut indoiala… indoiala a nascut cugetul… cugetul, existenta…
Dar cine le-a facut pe toate acestea?
Daca ai inventa un raspuns, ai risca sa minti… si mintind ai cadea in ignoranta,
iar ignoranta te-ar face monstru.
Daca te-ai uimi, ai cadea in indoiala, in cugetare, in existenta.
N-ar trebui sa scriem niciodata despre Univers.
De fiecare data, cand o facem, gresim;
discursul nostru zilnic e o inlantuire de erori
ce contamineaza gandirea cu indoiala si deziluzie…
numai muzica nu poate fi afectata de virusul indoielii.
Pentru Descartes certitudinea existentei e indoiala.
Pentru apostolul Pavel, credinta.
Intre cele doua gesturi: ratacirea.
Fiecare enunt omenesc contribuie la volatilizarea certitudinii
Culmea amagirii e sa traiesti in minciuna si sa fii convins ca detii adevarul.
Insa vine o vreme cand orice amagire va fi eclipsata de propriul tertip
Eclipsa iluziei incepe cu indoiala – cu ea incepe sa se destrame valul ignorantei.
Minciuna a nascut ignoranta… ignoranta a nascut monstrii
Uimirea a nascut indoiala… indoiala a nascut cugetul… cugetul, existenta…
Dar cine le-a facut pe toate acestea?
Daca ai inventa un raspuns, ai risca sa minti… si mintind ai cadea in ignoranta,
iar ignoranta te-ar face monstru.
Daca te-ai uimi, ai cadea in indoiala, in cugetare, in existenta.
ochii noptii
Inaintezi intr-o jungla
Si nu stii niciodata unde ai ajuns.
Facusei cale lunga in cautarea unei raze de soare
Si cand, in sfarsit, ai gasit-o, ai orbit.
Apoi te-ai rugat luminii sa te vindece
Si ea te-a vindecat de intuneric.
Ti s-au deslusit iarasi, senine,
Siluiete subtiri si usoare
Valuri si munti, copaci infloriti…
Ai simţit brusc cum esti inlantuit
iremediabil de universul splendid…
Gresim grav ignorand frumusetea lumii
Si negandu-l pe Creatorul ei.
Slabiciunea noastra pentru culorile Universului -
N-am rezistat niciodata unui rasarit de soare la marginea lumii
Unei tranzitii de luna plina pe cerul emotiei
Unei explozii de stele, pulsari si pleiade fantastice
Deasupra ochilor noptii
Toate ne-au fascinat si ne-au ridicat peste vreme.
Toate vorbesc despre El.
Raiul incepe in rasaritul din marginea lumii…
E ca o vacanta la marginea marii…
Daca guvernul ar decreta vacanta la nesfarsit
Ne-am muta aici…
De aici poti auzi muzica sferelor
De aici poti sa te rupi de zgura
Si sa te apropii de Real…
Lacrimi de admiraie…
Lumina dezveleste erorile Creatiei…
“Si-a vazut Dumnezeu ca Lumina este buna”
Si nu stii niciodata unde ai ajuns.
Facusei cale lunga in cautarea unei raze de soare
Si cand, in sfarsit, ai gasit-o, ai orbit.
Apoi te-ai rugat luminii sa te vindece
Si ea te-a vindecat de intuneric.
Ti s-au deslusit iarasi, senine,
Siluiete subtiri si usoare
Valuri si munti, copaci infloriti…
Ai simţit brusc cum esti inlantuit
iremediabil de universul splendid…
Gresim grav ignorand frumusetea lumii
Si negandu-l pe Creatorul ei.
Slabiciunea noastra pentru culorile Universului -
N-am rezistat niciodata unui rasarit de soare la marginea lumii
Unei tranzitii de luna plina pe cerul emotiei
Unei explozii de stele, pulsari si pleiade fantastice
Deasupra ochilor noptii
Toate ne-au fascinat si ne-au ridicat peste vreme.
Toate vorbesc despre El.
Raiul incepe in rasaritul din marginea lumii…
E ca o vacanta la marginea marii…
Daca guvernul ar decreta vacanta la nesfarsit
Ne-am muta aici…
De aici poti auzi muzica sferelor
De aici poti sa te rupi de zgura
Si sa te apropii de Real…
Lacrimi de admiraie…
Lumina dezveleste erorile Creatiei…
“Si-a vazut Dumnezeu ca Lumina este buna”
viitor
cu fruntea lipita de cer
astept viitorul…
e atata liniste
de parca as fi in afara universului...
o secunda m-am eliberat de specie
timpul s-a retras
regret paradisul
ma-ntind in intuneric…
lumea dispare
eu singur …
dialogul e oare posibil?
din inima universului
se naste Cuvantul.
astept viitorul…
e atata liniste
de parca as fi in afara universului...
o secunda m-am eliberat de specie
timpul s-a retras
regret paradisul
ma-ntind in intuneric…
lumea dispare
eu singur …
dialogul e oare posibil?
din inima universului
se naste Cuvantul.
Happy New Year
Despartire, da… Sau “intoarcere” la viitor… eterna intoarcere…
Nu-i nimic extraordinar in despartirea de trecut .
Insa e o victorie daca te despatri de propriile vicisitudini si lasitati.
Anul care a trecut m-a ingrozit prin ura, rautatea, impostura, coruperea libertatii, placerea de a arunca cu pietre de care unii dintre noi am dat dovada. Oare anul viitor va fi altfel? Nu. Nu cred.
Dostoievsky spunea ca virtutea se alimenteaza din credinta in eternitate. Noi nu mai credem nici macar atat. Suntem un caz atipic. Recidivam lamentabil intr-un ritual grotesc ciclic. Un ritual in care sacrificam un an cosiderat prost, pentru a adopta altul ce s-a dovedit a fi de fiecare data mai nefast. Traim cu nostalgia binelui: “sa traim bine” … ne obsedeaza ideea de bine, adica de prosperitate in sens individualist. Inaintasii nostri traiau nostalgia paradisului. Cine mai are azi aceasta nostalgie? Nostalgia “Binelui in sine” si nu a materialismului slabatic.
Se apropie insa cu pasi repezi 2010 si peste toate se va trage cortina revelionului. Ce e REVELIONUL? Un caldaram de amagiri inabusite intr-un foc de artificii si intr-o betie scandaloasa.
In fiecare an romanii s-au mintit pe ei insisi ca anul viitor va fi mai bun. La fiecare final de an spun: ”Poate la anul”. Englezii au o vorba: “Mayebe in another life”…
Traim la intretaierea unor ani invrajbiti unii importiva celorlalti, a doua Romanii segmentate. Am devenit fiinte decazute din conditia umana prin incapacitatea de a ierta si prin placerea diabolica de a arunca cu pietre oricand, in oricine. Dar suntem totusi in democratie… Ce victorie!
Melancolie... de vina e vremea. Pentru unii natura este “etat d’ame“ - stare de spirit. Ar trebui sa ne eliberam de capriciile vremurilor pentru a ne putea bucura deplin.
Nu-i nimic extraordinar in despartirea de trecut .
Insa e o victorie daca te despatri de propriile vicisitudini si lasitati.
Anul care a trecut m-a ingrozit prin ura, rautatea, impostura, coruperea libertatii, placerea de a arunca cu pietre de care unii dintre noi am dat dovada. Oare anul viitor va fi altfel? Nu. Nu cred.
Dostoievsky spunea ca virtutea se alimenteaza din credinta in eternitate. Noi nu mai credem nici macar atat. Suntem un caz atipic. Recidivam lamentabil intr-un ritual grotesc ciclic. Un ritual in care sacrificam un an cosiderat prost, pentru a adopta altul ce s-a dovedit a fi de fiecare data mai nefast. Traim cu nostalgia binelui: “sa traim bine” … ne obsedeaza ideea de bine, adica de prosperitate in sens individualist. Inaintasii nostri traiau nostalgia paradisului. Cine mai are azi aceasta nostalgie? Nostalgia “Binelui in sine” si nu a materialismului slabatic.
Se apropie insa cu pasi repezi 2010 si peste toate se va trage cortina revelionului. Ce e REVELIONUL? Un caldaram de amagiri inabusite intr-un foc de artificii si intr-o betie scandaloasa.
In fiecare an romanii s-au mintit pe ei insisi ca anul viitor va fi mai bun. La fiecare final de an spun: ”Poate la anul”. Englezii au o vorba: “Mayebe in another life”…
Traim la intretaierea unor ani invrajbiti unii importiva celorlalti, a doua Romanii segmentate. Am devenit fiinte decazute din conditia umana prin incapacitatea de a ierta si prin placerea diabolica de a arunca cu pietre oricand, in oricine. Dar suntem totusi in democratie… Ce victorie!
Melancolie... de vina e vremea. Pentru unii natura este “etat d’ame“ - stare de spirit. Ar trebui sa ne eliberam de capriciile vremurilor pentru a ne putea bucura deplin.
SADOVEANU
L –am descoperit pe Sadoveanu la 8 ani, intr-o carte pe care o primisem premiu nu stiu pentru ce.
“Venea o Moara pe Siret” a fost prima scriere lecturata. Sadoveanu mi se parea pe atunci magnific si delicat. Mai tarziu avea sa devina familiar si, mai mult decat atat, fenomenal.
Intr-o zi de vara, in prima mea vacanta la bunici, bunul meu m-a luat la camp acolo unde clacasii coseau iarba matura a verii. Pe langa pachetul cu mancare am luat si o carte de Sadoveanu.
Ajuns in dealul cu iarba de cosit, m-am intins la umbra unui copac singuratic si am deschis cartea cu emotie, ca si cum lumea zavorata in ea ar fi putut iesi afara ca dintr-o cutie a pandorei. In cele trei sau patru ceasuri de liniste patriarhala aveam sa constat un fapt extraordinar. Coltul de cer sub care respiram parfum de flori salbatice se contopise cu universul cartii pe care o deschisesem. Pana si apusul de soare se scria in valvataie rosiatica deasupra spinariilor dogorite cu acelasi condei al maestrului. Eu insumi eram un punct, sau o litera in opera acelui colt de cer…
“Venea o Moara pe Siret” a fost prima scriere lecturata. Sadoveanu mi se parea pe atunci magnific si delicat. Mai tarziu avea sa devina familiar si, mai mult decat atat, fenomenal.
Intr-o zi de vara, in prima mea vacanta la bunici, bunul meu m-a luat la camp acolo unde clacasii coseau iarba matura a verii. Pe langa pachetul cu mancare am luat si o carte de Sadoveanu.
Ajuns in dealul cu iarba de cosit, m-am intins la umbra unui copac singuratic si am deschis cartea cu emotie, ca si cum lumea zavorata in ea ar fi putut iesi afara ca dintr-o cutie a pandorei. In cele trei sau patru ceasuri de liniste patriarhala aveam sa constat un fapt extraordinar. Coltul de cer sub care respiram parfum de flori salbatice se contopise cu universul cartii pe care o deschisesem. Pana si apusul de soare se scria in valvataie rosiatica deasupra spinariilor dogorite cu acelasi condei al maestrului. Eu insumi eram un punct, sau o litera in opera acelui colt de cer…
La bunicii mei n-a fost revolutie
"...In acea perioada a anului, decembrie, soarele scapata pe la ora patru.
Oamenii isi vedeau in mod obisnuit de treburile lor netulburati de framantarile din Capitala. Aveam 9 ani si-mi amintesc doar ca gerul incepuse a prinde putere si se prelingea in vaile pustii ca o dihanie fantastica . Satul statea cufundat in liniste. Erau vreo 10 grade sub zero si drumul de zapada tocita scartaia sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase straluceau in ciorchini de gheata.
Diminetile vantul se petrecea departe spre bistriteni lasand in urma valuri de zapada aruncatze peste garduri... si gerul slabit capitula atunci in fata unui soare prietenos. Era liniste. Apoi seara ningea lin ca intr-un basm al copilariei.
Intr-una din zile cineva a tulburat linistea cu un zvon ce s-a propagat cu ecou de pestera. A venit intre noi si dupa ce s-a asigurat ca nu-l mai aude cineva a spus: "A fugit dictatorul".
Oamenii isi vedeau in mod obisnuit de treburile lor netulburati de framantarile din Capitala. Aveam 9 ani si-mi amintesc doar ca gerul incepuse a prinde putere si se prelingea in vaile pustii ca o dihanie fantastica . Satul statea cufundat in liniste. Erau vreo 10 grade sub zero si drumul de zapada tocita scartaia sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase straluceau in ciorchini de gheata.
Diminetile vantul se petrecea departe spre bistriteni lasand in urma valuri de zapada aruncatze peste garduri... si gerul slabit capitula atunci in fata unui soare prietenos. Era liniste. Apoi seara ningea lin ca intr-un basm al copilariei.
Intr-una din zile cineva a tulburat linistea cu un zvon ce s-a propagat cu ecou de pestera. A venit intre noi si dupa ce s-a asigurat ca nu-l mai aude cineva a spus: "A fugit dictatorul".
despre timp
Ce este nostalgia timpului trecut?...
sau nostalgia adolescentei?...
nostalgia paradisiaca?...
oricum in vacarmul cotidian nici nu mai avem timp sa gandim la trecut...
Poate singurul care conteaza e viitorul?...
Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei spunea Goethe.
Deci ...
Carpe Diem.
Traieste clipa...
insa cu luciditate ...
pentru ca o singura clipa poate schimba totul...
Cioran a simtit totdeauna ca timpul este un inamic ce detracteaza si aneantizeaza. Ca el sapa dusmanos in atomul materiei.
Totodata timpul este un bun profesor. Din pacate, el isi omoară elevii.
Cred ca teologii au gasit o cale de mijloc: Dumitru Staniloae a perceput timpul ca pe distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspuns.
In tot ceea ce castigam zi de zi timpul este singurul lucru care se pierde...
sau nostalgia adolescentei?...
nostalgia paradisiaca?...
oricum in vacarmul cotidian nici nu mai avem timp sa gandim la trecut...
Poate singurul care conteaza e viitorul?...
Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei spunea Goethe.
Deci ...
Carpe Diem.
Traieste clipa...
insa cu luciditate ...
pentru ca o singura clipa poate schimba totul...
Cioran a simtit totdeauna ca timpul este un inamic ce detracteaza si aneantizeaza. Ca el sapa dusmanos in atomul materiei.
Totodata timpul este un bun profesor. Din pacate, el isi omoară elevii.
Cred ca teologii au gasit o cale de mijloc: Dumitru Staniloae a perceput timpul ca pe distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspuns.
In tot ceea ce castigam zi de zi timpul este singurul lucru care se pierde...
A BETTER WORLD
You went
in the big second
higher than earth
and than Oceans
descended in our eyes
bitter stars
and the moon froze
in the souls was snowing
and bird for you has sung
until has died
a lightning falling from future
has pressed ours shoulders
and a moon shade alien
hidden abashed
and then as an illusion
you have raised onto the wire of light
how fast it was
breeze of wind
and now, when you live in the lights
not in mind
you would speak a word
that would raises
in your shadow
the loves under dreams throb
calling vainly…
between you and we has raised a wall…
what was, how was
only the angels knows
only the tears from the stars
only the hour late
we are dreams in the night
dreamt by stars under moon,
children in a whisper calls you
to make a better world
they will can to touch the sky
easily in your songs
a better world to do
it’s all that the angels ask
this was your dream
for that you sang
and for that you died
painfully, real,
then
like Hercules fighting onto comb
you fell
under the canopy of heaven
glistering in the sky
a song after you is not all what remain
we have yet, we have
in our way
loves to carry out
children to bring up
dreams to attend
the sky
to bring down we must
to do a better world
is the only way
to skip over storm
it’s the duty above all
that we have
for you
and for Earth
in the big second
higher than earth
and than Oceans
descended in our eyes
bitter stars
and the moon froze
in the souls was snowing
and bird for you has sung
until has died
a lightning falling from future
has pressed ours shoulders
and a moon shade alien
hidden abashed
and then as an illusion
you have raised onto the wire of light
how fast it was
breeze of wind
and now, when you live in the lights
not in mind
you would speak a word
that would raises
in your shadow
the loves under dreams throb
calling vainly…
between you and we has raised a wall…
what was, how was
only the angels knows
only the tears from the stars
only the hour late
we are dreams in the night
dreamt by stars under moon,
children in a whisper calls you
to make a better world
they will can to touch the sky
easily in your songs
a better world to do
it’s all that the angels ask
this was your dream
for that you sang
and for that you died
painfully, real,
then
like Hercules fighting onto comb
you fell
under the canopy of heaven
glistering in the sky
a song after you is not all what remain
we have yet, we have
in our way
loves to carry out
children to bring up
dreams to attend
the sky
to bring down we must
to do a better world
is the only way
to skip over storm
it’s the duty above all
that we have
for you
and for Earth
har
HAR
Ning norii negri cu miros de pamant,
Ceaslovul tau deschide cerul si alunga
Nebanuit tristetea. Atat cat mai cuvant
Spre Tine, pot indura in pace iarna lunga.
Din horn se-nalta fumul abia, abia
Ca viata noastra spre crestele carunte
De parca o caprioara ninsa ar urca
Ranita pe un drum de munte.
Si parca-I dorul meu spre cer urcand
Si parca-I mana mea intinsa Tie
In ruga, ca spre vesnicie
Sunt frunza, sunt pasare din cand in cand
Sa nu ne uiti cand ne hranim din carte
Sau din gutui si meri, sau din altar,
Suntem prea pamanteni si bantuiti de moarte,
Dar n-am visa la cer de n-am fi fost in har.
Ning norii negri cu miros de pamant,
Ceaslovul tau deschide cerul si alunga
Nebanuit tristetea. Atat cat mai cuvant
Spre Tine, pot indura in pace iarna lunga.
Din horn se-nalta fumul abia, abia
Ca viata noastra spre crestele carunte
De parca o caprioara ninsa ar urca
Ranita pe un drum de munte.
Si parca-I dorul meu spre cer urcand
Si parca-I mana mea intinsa Tie
In ruga, ca spre vesnicie
Sunt frunza, sunt pasare din cand in cand
Sa nu ne uiti cand ne hranim din carte
Sau din gutui si meri, sau din altar,
Suntem prea pamanteni si bantuiti de moarte,
Dar n-am visa la cer de n-am fi fost in har.
Ruga
In candela luminii ce trebuie sa cer?
E azi mai intuneric, sau cerul e mai sus?
Sunt ingerii aici? Sau ingerii sau dus?
Din sutele de cai cea buna ne-o arata
Mai mergi cu noi o clipa, o, Maica Preacurata!
Si clipa Ta cu noi sa vie infinita
Invata-ne iubirea
Maicuta Preaiubita.
Nu ne lasa orfani.
Suntem datori,
Cu viata data noua de atatea ori
Tu stii cat suntem de straini si mici
Dar vom creste-n Duh cand vei veni aici.
E azi mai intuneric, sau cerul e mai sus?
Sunt ingerii aici? Sau ingerii sau dus?
Din sutele de cai cea buna ne-o arata
Mai mergi cu noi o clipa, o, Maica Preacurata!
Si clipa Ta cu noi sa vie infinita
Invata-ne iubirea
Maicuta Preaiubita.
Nu ne lasa orfani.
Suntem datori,
Cu viata data noua de atatea ori
Tu stii cat suntem de straini si mici
Dar vom creste-n Duh cand vei veni aici.
Taranul
Merge bolnav si trist prin sat
De parca moare-n el pamantul nearat.
E bantuit de grija ca de mana
Isi vede in oglinda viata lui sarmana.
Nu doarme noaptea. Tace.
Priveste la icoana. Pamantul nu-I da pace.
Citeste-n rasarit ca-n palma lui crapata
Si vede-n el tarana ramasa nearata.
De parca moare-n el pamantul nearat.
E bantuit de grija ca de mana
Isi vede in oglinda viata lui sarmana.
Nu doarme noaptea. Tace.
Priveste la icoana. Pamantul nu-I da pace.
Citeste-n rasarit ca-n palma lui crapata
Si vede-n el tarana ramasa nearata.
dor de stele
Doamne, iar mi-e dor de stele.
Oare-mi voi stinge setea mea vreodata?
Din ce fantana blestemata
Baut-am seva destinelor metalifere?
Caci iata, de-aici, de pe pamant,
Intuiesc o lume, o lumina,
Si nu pot altfel decat doar prin Cuvant
Sa ies din hruba mea de tina.
Ca si cand as fi reptila, privesc
Din iarba.
Sau ca un vierme ce cheama aripi salvatore…
Si uneori in loc de aripi la tample-mi cresc
Vise de zbor inalt peste izvoare.
Doamne ai zis ca de vom cere
Vom si primi in urma.
Cer deci
Protonii rataciti pe veci
Cer electronii complici la patimi si durere,
Cer a-mi schimba instinctul cel de turma,
Cel muritor, in dragoste si Inviere.
Oare-mi voi stinge setea mea vreodata?
Din ce fantana blestemata
Baut-am seva destinelor metalifere?
Caci iata, de-aici, de pe pamant,
Intuiesc o lume, o lumina,
Si nu pot altfel decat doar prin Cuvant
Sa ies din hruba mea de tina.
Ca si cand as fi reptila, privesc
Din iarba.
Sau ca un vierme ce cheama aripi salvatore…
Si uneori in loc de aripi la tample-mi cresc
Vise de zbor inalt peste izvoare.
Doamne ai zis ca de vom cere
Vom si primi in urma.
Cer deci
Protonii rataciti pe veci
Cer electronii complici la patimi si durere,
Cer a-mi schimba instinctul cel de turma,
Cel muritor, in dragoste si Inviere.
niciodata
N-am sa uit niciodata cerul sub care ti-ai luat ramas bun.
Luna era ca o inima
Deasupra noastra,
Chiar in clipa cand universul nastea rasaritul.
Trenul nu mai trece.
M-as face insumi cale ferata
Sa pot lasa cuvintele sa treaca spre tine.
N-am sa uit niociodata
Cerul sub care socot c-ai sa vii
Aceasi, neschimbata,
Neatinsa de clipele pustii
Luna era ca o inima
Deasupra noastra,
Chiar in clipa cand universul nastea rasaritul.
Trenul nu mai trece.
M-as face insumi cale ferata
Sa pot lasa cuvintele sa treaca spre tine.
N-am sa uit niociodata
Cerul sub care socot c-ai sa vii
Aceasi, neschimbata,
Neatinsa de clipele pustii
Gand
Ce-as mai putea a-ti spune azi,
Cand ai plecat si te-ai ascuns in brazi?
Veghez icoana ta.
Si noptile te chem
Sub canela-n lumina.
Tu ma saruti.
Sarutul tau cu miros de rasina
Mi-e undelemn.
Si ard in el nespus
De parca
As fi o aripa mai sus.
Cand ai plecat si te-ai ascuns in brazi?
Veghez icoana ta.
Si noptile te chem
Sub canela-n lumina.
Tu ma saruti.
Sarutul tau cu miros de rasina
Mi-e undelemn.
Si ard in el nespus
De parca
As fi o aripa mai sus.
Veni-vei
Vor creste fulgii de zapada iar
Caci stau colindatori sa vina
Si stele stau sa licareasca rar
Pe bolta dragostei senina.
Veni-vor iar zapezi la poarta
Ca visele ce ratacesc hoinare
Acoperind cu viscol agonia moarta
A pasilor pierduti sub felinare.
Si poate-n viscolul pustiu
Veni-vei tu din toate aceste
Acoperind amurgul cel tarziu
Cu umbra clipelor celeste.
Caci stau colindatori sa vina
Si stele stau sa licareasca rar
Pe bolta dragostei senina.
Veni-vor iar zapezi la poarta
Ca visele ce ratacesc hoinare
Acoperind cu viscol agonia moarta
A pasilor pierduti sub felinare.
Si poate-n viscolul pustiu
Veni-vei tu din toate aceste
Acoperind amurgul cel tarziu
Cu umbra clipelor celeste.
Doina unor tarani
In doina vesniciei tresar copaci in floare
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
Noi am crescut la umbra cantecului tau
Si ne-am hranit din graiul romanesc
Si-n viata cand ne-a fost mai greu
Tot el ne-a fost balsamul sufletesc.
Noi n-am plecat in tarini niciodata
Fara insemnul crucii si fara apa de izvor
Si osteniti cand ne-am intors la vatra
Ne-am ohihnit in doina ta de dor.
Tu ne-i fost leagan dorurilor noastre
Si, cand departe ne sfarseam de tara,
Ne mangaiam in cantecele-albastre
Mosite-n graiul scump de-odinioara.
Se-ntampla uneori in universal mare
Sa cada-n abis, greu, cate-un pulsar,
Nascand in jerbe lumea altui soare
A carui umbra n-o putem vedea macar.
Eu cred ca astfel s-antamplat si-acum
Cand zborul doinei canta sangerand
Caci astazi rana versului postum
N-ar mai putea-o vindeca nicicand.
In doina vesniciei tresar copaci in floare
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
S-au reintors doinasi din Greciile calde
Reconstruind sonata vietii si-a iubirii
In clipa despartirii de vocea care scade
Crescand subit in muzica luminii.
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
Noi am crescut la umbra cantecului tau
Si ne-am hranit din graiul romanesc
Si-n viata cand ne-a fost mai greu
Tot el ne-a fost balsamul sufletesc.
Noi n-am plecat in tarini niciodata
Fara insemnul crucii si fara apa de izvor
Si osteniti cand ne-am intors la vatra
Ne-am ohihnit in doina ta de dor.
Tu ne-i fost leagan dorurilor noastre
Si, cand departe ne sfarseam de tara,
Ne mangaiam in cantecele-albastre
Mosite-n graiul scump de-odinioara.
Se-ntampla uneori in universal mare
Sa cada-n abis, greu, cate-un pulsar,
Nascand in jerbe lumea altui soare
A carui umbra n-o putem vedea macar.
Eu cred ca astfel s-antamplat si-acum
Cand zborul doinei canta sangerand
Caci astazi rana versului postum
N-ar mai putea-o vindeca nicicand.
In doina vesniciei tresar copaci in floare
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
S-au reintors doinasi din Greciile calde
Reconstruind sonata vietii si-a iubirii
In clipa despartirii de vocea care scade
Crescand subit in muzica luminii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)