Despartire, da… Sau “intoarcere” la viitor… eterna intoarcere…
Nu-i nimic extraordinar in despartirea de trecut .
Insa e o victorie daca te despatri de propriile vicisitudini si lasitati.
Anul care a trecut m-a ingrozit prin ura, rautatea, impostura, coruperea libertatii, placerea de a arunca cu pietre de care unii dintre noi am dat dovada. Oare anul viitor va fi altfel? Nu. Nu cred.
Dostoievsky spunea ca virtutea se alimenteaza din credinta in eternitate. Noi nu mai credem nici macar atat. Suntem un caz atipic. Recidivam lamentabil intr-un ritual grotesc ciclic. Un ritual in care sacrificam un an cosiderat prost, pentru a adopta altul ce s-a dovedit a fi de fiecare data mai nefast. Traim cu nostalgia binelui: “sa traim bine” … ne obsedeaza ideea de bine, adica de prosperitate in sens individualist. Inaintasii nostri traiau nostalgia paradisului. Cine mai are azi aceasta nostalgie? Nostalgia “Binelui in sine” si nu a materialismului slabatic.
Se apropie insa cu pasi repezi 2010 si peste toate se va trage cortina revelionului. Ce e REVELIONUL? Un caldaram de amagiri inabusite intr-un foc de artificii si intr-o betie scandaloasa.
In fiecare an romanii s-au mintit pe ei insisi ca anul viitor va fi mai bun. La fiecare final de an spun: ”Poate la anul”. Englezii au o vorba: “Mayebe in another life”…
Traim la intretaierea unor ani invrajbiti unii importiva celorlalti, a doua Romanii segmentate. Am devenit fiinte decazute din conditia umana prin incapacitatea de a ierta si prin placerea diabolica de a arunca cu pietre oricand, in oricine. Dar suntem totusi in democratie… Ce victorie!
Melancolie... de vina e vremea. Pentru unii natura este “etat d’ame“ - stare de spirit. Ar trebui sa ne eliberam de capriciile vremurilor pentru a ne putea bucura deplin.
SADOVEANU
L –am descoperit pe Sadoveanu la 8 ani, intr-o carte pe care o primisem premiu nu stiu pentru ce.
“Venea o Moara pe Siret” a fost prima scriere lecturata. Sadoveanu mi se parea pe atunci magnific si delicat. Mai tarziu avea sa devina familiar si, mai mult decat atat, fenomenal.
Intr-o zi de vara, in prima mea vacanta la bunici, bunul meu m-a luat la camp acolo unde clacasii coseau iarba matura a verii. Pe langa pachetul cu mancare am luat si o carte de Sadoveanu.
Ajuns in dealul cu iarba de cosit, m-am intins la umbra unui copac singuratic si am deschis cartea cu emotie, ca si cum lumea zavorata in ea ar fi putut iesi afara ca dintr-o cutie a pandorei. In cele trei sau patru ceasuri de liniste patriarhala aveam sa constat un fapt extraordinar. Coltul de cer sub care respiram parfum de flori salbatice se contopise cu universul cartii pe care o deschisesem. Pana si apusul de soare se scria in valvataie rosiatica deasupra spinariilor dogorite cu acelasi condei al maestrului. Eu insumi eram un punct, sau o litera in opera acelui colt de cer…
“Venea o Moara pe Siret” a fost prima scriere lecturata. Sadoveanu mi se parea pe atunci magnific si delicat. Mai tarziu avea sa devina familiar si, mai mult decat atat, fenomenal.
Intr-o zi de vara, in prima mea vacanta la bunici, bunul meu m-a luat la camp acolo unde clacasii coseau iarba matura a verii. Pe langa pachetul cu mancare am luat si o carte de Sadoveanu.
Ajuns in dealul cu iarba de cosit, m-am intins la umbra unui copac singuratic si am deschis cartea cu emotie, ca si cum lumea zavorata in ea ar fi putut iesi afara ca dintr-o cutie a pandorei. In cele trei sau patru ceasuri de liniste patriarhala aveam sa constat un fapt extraordinar. Coltul de cer sub care respiram parfum de flori salbatice se contopise cu universul cartii pe care o deschisesem. Pana si apusul de soare se scria in valvataie rosiatica deasupra spinariilor dogorite cu acelasi condei al maestrului. Eu insumi eram un punct, sau o litera in opera acelui colt de cer…
La bunicii mei n-a fost revolutie
"...In acea perioada a anului, decembrie, soarele scapata pe la ora patru.
Oamenii isi vedeau in mod obisnuit de treburile lor netulburati de framantarile din Capitala. Aveam 9 ani si-mi amintesc doar ca gerul incepuse a prinde putere si se prelingea in vaile pustii ca o dihanie fantastica . Satul statea cufundat in liniste. Erau vreo 10 grade sub zero si drumul de zapada tocita scartaia sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase straluceau in ciorchini de gheata.
Diminetile vantul se petrecea departe spre bistriteni lasand in urma valuri de zapada aruncatze peste garduri... si gerul slabit capitula atunci in fata unui soare prietenos. Era liniste. Apoi seara ningea lin ca intr-un basm al copilariei.
Intr-una din zile cineva a tulburat linistea cu un zvon ce s-a propagat cu ecou de pestera. A venit intre noi si dupa ce s-a asigurat ca nu-l mai aude cineva a spus: "A fugit dictatorul".
Oamenii isi vedeau in mod obisnuit de treburile lor netulburati de framantarile din Capitala. Aveam 9 ani si-mi amintesc doar ca gerul incepuse a prinde putere si se prelingea in vaile pustii ca o dihanie fantastica . Satul statea cufundat in liniste. Erau vreo 10 grade sub zero si drumul de zapada tocita scartaia sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase straluceau in ciorchini de gheata.
Diminetile vantul se petrecea departe spre bistriteni lasand in urma valuri de zapada aruncatze peste garduri... si gerul slabit capitula atunci in fata unui soare prietenos. Era liniste. Apoi seara ningea lin ca intr-un basm al copilariei.
Intr-una din zile cineva a tulburat linistea cu un zvon ce s-a propagat cu ecou de pestera. A venit intre noi si dupa ce s-a asigurat ca nu-l mai aude cineva a spus: "A fugit dictatorul".
despre timp
Ce este nostalgia timpului trecut?...
sau nostalgia adolescentei?...
nostalgia paradisiaca?...
oricum in vacarmul cotidian nici nu mai avem timp sa gandim la trecut...
Poate singurul care conteaza e viitorul?...
Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei spunea Goethe.
Deci ...
Carpe Diem.
Traieste clipa...
insa cu luciditate ...
pentru ca o singura clipa poate schimba totul...
Cioran a simtit totdeauna ca timpul este un inamic ce detracteaza si aneantizeaza. Ca el sapa dusmanos in atomul materiei.
Totodata timpul este un bun profesor. Din pacate, el isi omoară elevii.
Cred ca teologii au gasit o cale de mijloc: Dumitru Staniloae a perceput timpul ca pe distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspuns.
In tot ceea ce castigam zi de zi timpul este singurul lucru care se pierde...
sau nostalgia adolescentei?...
nostalgia paradisiaca?...
oricum in vacarmul cotidian nici nu mai avem timp sa gandim la trecut...
Poate singurul care conteaza e viitorul?...
Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei spunea Goethe.
Deci ...
Carpe Diem.
Traieste clipa...
insa cu luciditate ...
pentru ca o singura clipa poate schimba totul...
Cioran a simtit totdeauna ca timpul este un inamic ce detracteaza si aneantizeaza. Ca el sapa dusmanos in atomul materiei.
Totodata timpul este un bun profesor. Din pacate, el isi omoară elevii.
Cred ca teologii au gasit o cale de mijloc: Dumitru Staniloae a perceput timpul ca pe distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspuns.
In tot ceea ce castigam zi de zi timpul este singurul lucru care se pierde...
A BETTER WORLD
You went
in the big second
higher than earth
and than Oceans
descended in our eyes
bitter stars
and the moon froze
in the souls was snowing
and bird for you has sung
until has died
a lightning falling from future
has pressed ours shoulders
and a moon shade alien
hidden abashed
and then as an illusion
you have raised onto the wire of light
how fast it was
breeze of wind
and now, when you live in the lights
not in mind
you would speak a word
that would raises
in your shadow
the loves under dreams throb
calling vainly…
between you and we has raised a wall…
what was, how was
only the angels knows
only the tears from the stars
only the hour late
we are dreams in the night
dreamt by stars under moon,
children in a whisper calls you
to make a better world
they will can to touch the sky
easily in your songs
a better world to do
it’s all that the angels ask
this was your dream
for that you sang
and for that you died
painfully, real,
then
like Hercules fighting onto comb
you fell
under the canopy of heaven
glistering in the sky
a song after you is not all what remain
we have yet, we have
in our way
loves to carry out
children to bring up
dreams to attend
the sky
to bring down we must
to do a better world
is the only way
to skip over storm
it’s the duty above all
that we have
for you
and for Earth
in the big second
higher than earth
and than Oceans
descended in our eyes
bitter stars
and the moon froze
in the souls was snowing
and bird for you has sung
until has died
a lightning falling from future
has pressed ours shoulders
and a moon shade alien
hidden abashed
and then as an illusion
you have raised onto the wire of light
how fast it was
breeze of wind
and now, when you live in the lights
not in mind
you would speak a word
that would raises
in your shadow
the loves under dreams throb
calling vainly…
between you and we has raised a wall…
what was, how was
only the angels knows
only the tears from the stars
only the hour late
we are dreams in the night
dreamt by stars under moon,
children in a whisper calls you
to make a better world
they will can to touch the sky
easily in your songs
a better world to do
it’s all that the angels ask
this was your dream
for that you sang
and for that you died
painfully, real,
then
like Hercules fighting onto comb
you fell
under the canopy of heaven
glistering in the sky
a song after you is not all what remain
we have yet, we have
in our way
loves to carry out
children to bring up
dreams to attend
the sky
to bring down we must
to do a better world
is the only way
to skip over storm
it’s the duty above all
that we have
for you
and for Earth
har
HAR
Ning norii negri cu miros de pamant,
Ceaslovul tau deschide cerul si alunga
Nebanuit tristetea. Atat cat mai cuvant
Spre Tine, pot indura in pace iarna lunga.
Din horn se-nalta fumul abia, abia
Ca viata noastra spre crestele carunte
De parca o caprioara ninsa ar urca
Ranita pe un drum de munte.
Si parca-I dorul meu spre cer urcand
Si parca-I mana mea intinsa Tie
In ruga, ca spre vesnicie
Sunt frunza, sunt pasare din cand in cand
Sa nu ne uiti cand ne hranim din carte
Sau din gutui si meri, sau din altar,
Suntem prea pamanteni si bantuiti de moarte,
Dar n-am visa la cer de n-am fi fost in har.
Ning norii negri cu miros de pamant,
Ceaslovul tau deschide cerul si alunga
Nebanuit tristetea. Atat cat mai cuvant
Spre Tine, pot indura in pace iarna lunga.
Din horn se-nalta fumul abia, abia
Ca viata noastra spre crestele carunte
De parca o caprioara ninsa ar urca
Ranita pe un drum de munte.
Si parca-I dorul meu spre cer urcand
Si parca-I mana mea intinsa Tie
In ruga, ca spre vesnicie
Sunt frunza, sunt pasare din cand in cand
Sa nu ne uiti cand ne hranim din carte
Sau din gutui si meri, sau din altar,
Suntem prea pamanteni si bantuiti de moarte,
Dar n-am visa la cer de n-am fi fost in har.
Ruga
In candela luminii ce trebuie sa cer?
E azi mai intuneric, sau cerul e mai sus?
Sunt ingerii aici? Sau ingerii sau dus?
Din sutele de cai cea buna ne-o arata
Mai mergi cu noi o clipa, o, Maica Preacurata!
Si clipa Ta cu noi sa vie infinita
Invata-ne iubirea
Maicuta Preaiubita.
Nu ne lasa orfani.
Suntem datori,
Cu viata data noua de atatea ori
Tu stii cat suntem de straini si mici
Dar vom creste-n Duh cand vei veni aici.
E azi mai intuneric, sau cerul e mai sus?
Sunt ingerii aici? Sau ingerii sau dus?
Din sutele de cai cea buna ne-o arata
Mai mergi cu noi o clipa, o, Maica Preacurata!
Si clipa Ta cu noi sa vie infinita
Invata-ne iubirea
Maicuta Preaiubita.
Nu ne lasa orfani.
Suntem datori,
Cu viata data noua de atatea ori
Tu stii cat suntem de straini si mici
Dar vom creste-n Duh cand vei veni aici.
Taranul
Merge bolnav si trist prin sat
De parca moare-n el pamantul nearat.
E bantuit de grija ca de mana
Isi vede in oglinda viata lui sarmana.
Nu doarme noaptea. Tace.
Priveste la icoana. Pamantul nu-I da pace.
Citeste-n rasarit ca-n palma lui crapata
Si vede-n el tarana ramasa nearata.
De parca moare-n el pamantul nearat.
E bantuit de grija ca de mana
Isi vede in oglinda viata lui sarmana.
Nu doarme noaptea. Tace.
Priveste la icoana. Pamantul nu-I da pace.
Citeste-n rasarit ca-n palma lui crapata
Si vede-n el tarana ramasa nearata.
dor de stele
Doamne, iar mi-e dor de stele.
Oare-mi voi stinge setea mea vreodata?
Din ce fantana blestemata
Baut-am seva destinelor metalifere?
Caci iata, de-aici, de pe pamant,
Intuiesc o lume, o lumina,
Si nu pot altfel decat doar prin Cuvant
Sa ies din hruba mea de tina.
Ca si cand as fi reptila, privesc
Din iarba.
Sau ca un vierme ce cheama aripi salvatore…
Si uneori in loc de aripi la tample-mi cresc
Vise de zbor inalt peste izvoare.
Doamne ai zis ca de vom cere
Vom si primi in urma.
Cer deci
Protonii rataciti pe veci
Cer electronii complici la patimi si durere,
Cer a-mi schimba instinctul cel de turma,
Cel muritor, in dragoste si Inviere.
Oare-mi voi stinge setea mea vreodata?
Din ce fantana blestemata
Baut-am seva destinelor metalifere?
Caci iata, de-aici, de pe pamant,
Intuiesc o lume, o lumina,
Si nu pot altfel decat doar prin Cuvant
Sa ies din hruba mea de tina.
Ca si cand as fi reptila, privesc
Din iarba.
Sau ca un vierme ce cheama aripi salvatore…
Si uneori in loc de aripi la tample-mi cresc
Vise de zbor inalt peste izvoare.
Doamne ai zis ca de vom cere
Vom si primi in urma.
Cer deci
Protonii rataciti pe veci
Cer electronii complici la patimi si durere,
Cer a-mi schimba instinctul cel de turma,
Cel muritor, in dragoste si Inviere.
niciodata
N-am sa uit niciodata cerul sub care ti-ai luat ramas bun.
Luna era ca o inima
Deasupra noastra,
Chiar in clipa cand universul nastea rasaritul.
Trenul nu mai trece.
M-as face insumi cale ferata
Sa pot lasa cuvintele sa treaca spre tine.
N-am sa uit niociodata
Cerul sub care socot c-ai sa vii
Aceasi, neschimbata,
Neatinsa de clipele pustii
Luna era ca o inima
Deasupra noastra,
Chiar in clipa cand universul nastea rasaritul.
Trenul nu mai trece.
M-as face insumi cale ferata
Sa pot lasa cuvintele sa treaca spre tine.
N-am sa uit niociodata
Cerul sub care socot c-ai sa vii
Aceasi, neschimbata,
Neatinsa de clipele pustii
Gand
Ce-as mai putea a-ti spune azi,
Cand ai plecat si te-ai ascuns in brazi?
Veghez icoana ta.
Si noptile te chem
Sub canela-n lumina.
Tu ma saruti.
Sarutul tau cu miros de rasina
Mi-e undelemn.
Si ard in el nespus
De parca
As fi o aripa mai sus.
Cand ai plecat si te-ai ascuns in brazi?
Veghez icoana ta.
Si noptile te chem
Sub canela-n lumina.
Tu ma saruti.
Sarutul tau cu miros de rasina
Mi-e undelemn.
Si ard in el nespus
De parca
As fi o aripa mai sus.
Veni-vei
Vor creste fulgii de zapada iar
Caci stau colindatori sa vina
Si stele stau sa licareasca rar
Pe bolta dragostei senina.
Veni-vor iar zapezi la poarta
Ca visele ce ratacesc hoinare
Acoperind cu viscol agonia moarta
A pasilor pierduti sub felinare.
Si poate-n viscolul pustiu
Veni-vei tu din toate aceste
Acoperind amurgul cel tarziu
Cu umbra clipelor celeste.
Caci stau colindatori sa vina
Si stele stau sa licareasca rar
Pe bolta dragostei senina.
Veni-vor iar zapezi la poarta
Ca visele ce ratacesc hoinare
Acoperind cu viscol agonia moarta
A pasilor pierduti sub felinare.
Si poate-n viscolul pustiu
Veni-vei tu din toate aceste
Acoperind amurgul cel tarziu
Cu umbra clipelor celeste.
Doina unor tarani
In doina vesniciei tresar copaci in floare
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
Noi am crescut la umbra cantecului tau
Si ne-am hranit din graiul romanesc
Si-n viata cand ne-a fost mai greu
Tot el ne-a fost balsamul sufletesc.
Noi n-am plecat in tarini niciodata
Fara insemnul crucii si fara apa de izvor
Si osteniti cand ne-am intors la vatra
Ne-am ohihnit in doina ta de dor.
Tu ne-i fost leagan dorurilor noastre
Si, cand departe ne sfarseam de tara,
Ne mangaiam in cantecele-albastre
Mosite-n graiul scump de-odinioara.
Se-ntampla uneori in universal mare
Sa cada-n abis, greu, cate-un pulsar,
Nascand in jerbe lumea altui soare
A carui umbra n-o putem vedea macar.
Eu cred ca astfel s-antamplat si-acum
Cand zborul doinei canta sangerand
Caci astazi rana versului postum
N-ar mai putea-o vindeca nicicand.
In doina vesniciei tresar copaci in floare
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
S-au reintors doinasi din Greciile calde
Reconstruind sonata vietii si-a iubirii
In clipa despartirii de vocea care scade
Crescand subit in muzica luminii.
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
Noi am crescut la umbra cantecului tau
Si ne-am hranit din graiul romanesc
Si-n viata cand ne-a fost mai greu
Tot el ne-a fost balsamul sufletesc.
Noi n-am plecat in tarini niciodata
Fara insemnul crucii si fara apa de izvor
Si osteniti cand ne-am intors la vatra
Ne-am ohihnit in doina ta de dor.
Tu ne-i fost leagan dorurilor noastre
Si, cand departe ne sfarseam de tara,
Ne mangaiam in cantecele-albastre
Mosite-n graiul scump de-odinioara.
Se-ntampla uneori in universal mare
Sa cada-n abis, greu, cate-un pulsar,
Nascand in jerbe lumea altui soare
A carui umbra n-o putem vedea macar.
Eu cred ca astfel s-antamplat si-acum
Cand zborul doinei canta sangerand
Caci astazi rana versului postum
N-ar mai putea-o vindeca nicicand.
In doina vesniciei tresar copaci in floare
Regenerand puterea psalmodierii sfinte
Doar cantecul asterne sarbatoare
Franturilor de cer cazute in cuvinte.
S-au reintors doinasi din Greciile calde
Reconstruind sonata vietii si-a iubirii
In clipa despartirii de vocea care scade
Crescand subit in muzica luminii.
O lume mai buna
Te-ai dus
In secunda cea mare
Mai sus
De pamant si de ape
Coborandu-ne-n pleoape
Stele amare
Si gandul acum a-nghetat
Si-n suflet a nins
Si pasari pentru tine-au cantat
Pana s-au stins
Un fulger de-asupra cazut
Ne-a pravalit pe umeri un cer
Cu umbra lunii straina
Cuibarita stingher
Si-atunci s-a parut
Ca te-nalti pe un fir de lumina
Ce repede-a fost !
Adiere de vant...
Si-acum,
Cand traiesti in lumini
Nu in gand,
Parca a spune ai vrea
Un CUVANT
Ce-ar putea
Sa creasca in umbra ta
Iubiri
Din vise tresar
Strigand fara rost...
Intre tine si noi
S-a-naltat un hotar...
Ce-a fost, cum a fost,
Doar ingerii stiu
Doar lacrimi din ploi
Doar ceasul tarziu
Vise suntem insine-n noapte
Visate de astri sub luna
Copii ce te cheama in soapte
Vor face o lume mai buna,
Vor putea ajunge la cer
Mai lesne in vremuri de pace...
O lume mai buna a face
E tot ce si sfintii ne cer
E tot ce tu ti-ai dorit
Pentru asta - noi am stiut -
Ai trait
Dureros si real
Apoi
Precum Hercul in lupta pe val
Ranit ai cazut
Sub cerul cu soare
Sralucind pe bolta mai tare
Un cantec postum
Nu-i tot ce-a ramas
Mai avem, mai avem
In aprigul drum
Iubiri de-mplinit
Conflicte de stins
Copii de crescut - vise de nins -
Cerul mai aproape
A-l aduce avem
Sa facem o lume mai buna
E unica sansa
De-a scapa de furtuna
E datoria pe care
Mai presus de mariri si de gand
Avem fiecare
Fata de tine
Si de Pamant
In secunda cea mare
Mai sus
De pamant si de ape
Coborandu-ne-n pleoape
Stele amare
Si gandul acum a-nghetat
Si-n suflet a nins
Si pasari pentru tine-au cantat
Pana s-au stins
Un fulger de-asupra cazut
Ne-a pravalit pe umeri un cer
Cu umbra lunii straina
Cuibarita stingher
Si-atunci s-a parut
Ca te-nalti pe un fir de lumina
Ce repede-a fost !
Adiere de vant...
Si-acum,
Cand traiesti in lumini
Nu in gand,
Parca a spune ai vrea
Un CUVANT
Ce-ar putea
Sa creasca in umbra ta
Iubiri
Din vise tresar
Strigand fara rost...
Intre tine si noi
S-a-naltat un hotar...
Ce-a fost, cum a fost,
Doar ingerii stiu
Doar lacrimi din ploi
Doar ceasul tarziu
Vise suntem insine-n noapte
Visate de astri sub luna
Copii ce te cheama in soapte
Vor face o lume mai buna,
Vor putea ajunge la cer
Mai lesne in vremuri de pace...
O lume mai buna a face
E tot ce si sfintii ne cer
E tot ce tu ti-ai dorit
Pentru asta - noi am stiut -
Ai trait
Dureros si real
Apoi
Precum Hercul in lupta pe val
Ranit ai cazut
Sub cerul cu soare
Sralucind pe bolta mai tare
Un cantec postum
Nu-i tot ce-a ramas
Mai avem, mai avem
In aprigul drum
Iubiri de-mplinit
Conflicte de stins
Copii de crescut - vise de nins -
Cerul mai aproape
A-l aduce avem
Sa facem o lume mai buna
E unica sansa
De-a scapa de furtuna
E datoria pe care
Mai presus de mariri si de gand
Avem fiecare
Fata de tine
Si de Pamant
Har
Ning norii negri cu miros de pamant,
Ceaslovul tau deschide cerul si alunga
Nebanuit tristetea. Atat cat mai cuvant
Spre Tine, pot indura in pace iarna lunga.
Din horn se-nalta fumul abia, abia
Ca viata noastra spre crestele carunte
De parca o caprioara ninsa ar urca
Ranita pe un drum de munte.
Si parca-I dorul meu spre cer urcand
Si parca-I mana mea intinsa Tie
In ruga, ca spre vesnicie
Sunt frunza, sunt pasare din cand in cand.
Sa nu ne uiti cand ne hranim di carte
Sau din gutui si meri, sau din altar,
Suntem prea pamanteni si bantuiti de moarte,
Dar n-am visala cer de n-am fi fost in har.
Ceaslovul tau deschide cerul si alunga
Nebanuit tristetea. Atat cat mai cuvant
Spre Tine, pot indura in pace iarna lunga.
Din horn se-nalta fumul abia, abia
Ca viata noastra spre crestele carunte
De parca o caprioara ninsa ar urca
Ranita pe un drum de munte.
Si parca-I dorul meu spre cer urcand
Si parca-I mana mea intinsa Tie
In ruga, ca spre vesnicie
Sunt frunza, sunt pasare din cand in cand.
Sa nu ne uiti cand ne hranim di carte
Sau din gutui si meri, sau din altar,
Suntem prea pamanteni si bantuiti de moarte,
Dar n-am visala cer de n-am fi fost in har.
MONAHUL
Esti mai albit parinte si parca mai batran,
Te vad urcand un drum carunt de iarna
Sub cerul caruntit ningand, cernind marunt,
Ce-asterne peste tine o umbra seculara.
Te-apasa timpul pe umeri, iar tu te incovoi,
Si-ti este tot mai greu urcusul,
Tot mai greu.
Dar starui in credinta ca-ntineri-vei iara,
In taina nepatrunsa,
In cer,
In Dumnezeu.
Te vad urcand un drum carunt de iarna
Sub cerul caruntit ningand, cernind marunt,
Ce-asterne peste tine o umbra seculara.
Te-apasa timpul pe umeri, iar tu te incovoi,
Si-ti este tot mai greu urcusul,
Tot mai greu.
Dar starui in credinta ca-ntineri-vei iara,
In taina nepatrunsa,
In cer,
In Dumnezeu.
STIU
Eu stiu ca tu intrebi orbecaind printre lumini
De ce clipele se-mpart nedrept la fiecare
Si cum se face ca din Carul Mare
Secunda mica a cazut in maracini…
Mai stiu ca noptile de toamna aurii
Renasti secundele-nsurite-n tampla
Cu jocuri de copii si cu povesti, cu poezii
Si le duci in lumea in care secunda nu se-ntampla.
De ce clipele se-mpart nedrept la fiecare
Si cum se face ca din Carul Mare
Secunda mica a cazut in maracini…
Mai stiu ca noptile de toamna aurii
Renasti secundele-nsurite-n tampla
Cu jocuri de copii si cu povesti, cu poezii
Si le duci in lumea in care secunda nu se-ntampla.
"oameni si locuri" (fragment)
"...In luna decembrie, soarele scapata peste padure pe la ora patru. Cand burta de foc a marelui astru atinge primele varfuri de gheata ale padurii, gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Oamenii se cufunda in liniste. Nici cainii nu latra pe un ger ca acesta. Sunt vreo 20 de grade sub zero si drumul de zapada tocita scartie sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase stralucesc in ciorchini de gheata.
Spre dimineata vantul se va petrece insa departe spre bistriteni lasand in urma vartejuri de zapada aruncatze peste zaplaz. Si gerul slabit va capitula in fata unui soare binevoitor.
E liniste. Ninge ca intr-un basm al copilariei. Ca dupa un cataclism caruia toate fiintele i-au supravietuit, fapturile ies mirate la lumina. Satul se umple deodata de o lume minunata asemeni cu cea din povestirile lui Creanga. Si mi se pare ca, undeva printre copilandrii galagiosi care imping sanii la deal, il zaresc si pe Nica a Petrei. Nica, personajul etern al copilariilor petrecute la sat. Un alt Nica, protagonistul unei copilarii din trecut e acum ajuns la varsta intelepciunii si a amintirior care trebuiesc neaparat povestite generatiilor noi...."
Spre dimineata vantul se va petrece insa departe spre bistriteni lasand in urma vartejuri de zapada aruncatze peste zaplaz. Si gerul slabit va capitula in fata unui soare binevoitor.
E liniste. Ninge ca intr-un basm al copilariei. Ca dupa un cataclism caruia toate fiintele i-au supravietuit, fapturile ies mirate la lumina. Satul se umple deodata de o lume minunata asemeni cu cea din povestirile lui Creanga. Si mi se pare ca, undeva printre copilandrii galagiosi care imping sanii la deal, il zaresc si pe Nica a Petrei. Nica, personajul etern al copilariilor petrecute la sat. Un alt Nica, protagonistul unei copilarii din trecut e acum ajuns la varsta intelepciunii si a amintirior care trebuiesc neaparat povestite generatiilor noi...."
Vacante (fragment)
"...De nicaieri privelistea nu este mai inaltatoare decat de aici, din crestetul muntelui. De aici poti imbratisa lumea. Oamenii misuna jos, departe la radacina muntilor, ca intr-un furnicar… tacuti si anonimi, fiecare urmandu-si destinul tainic. Peste privelisti de brad si stanci reci stapaneste un soare prietenos de toamna. Trag in piept aer subtire si simt in emotia alpestra fiorul zborului de vultur.
Scrutez stancile monumentale si nu pot trece cu vederea un fapt pe care tine neaparat a-l marturisi piatra contorsionata a masivului. Si anume ca timpul sapa dusmanos in atomul materiei. Ca trecerea timpului erodeaza, transforma, aneantizeaza. Insa poate ca tocmai asta este farmecul universului. O piatra care care se macina se prelinge in trupul cel mare al muntelui. Intocmai precum o intamplare sau un fenomen in miezul Centauruli care se mistuie pentrru a lasa loc altuia mai grandios. Este o perpetua si continua prefacere. Activitatea creatoare a universului nu istoveste niciodata..."
Scrutez stancile monumentale si nu pot trece cu vederea un fapt pe care tine neaparat a-l marturisi piatra contorsionata a masivului. Si anume ca timpul sapa dusmanos in atomul materiei. Ca trecerea timpului erodeaza, transforma, aneantizeaza. Insa poate ca tocmai asta este farmecul universului. O piatra care care se macina se prelinge in trupul cel mare al muntelui. Intocmai precum o intamplare sau un fenomen in miezul Centauruli care se mistuie pentrru a lasa loc altuia mai grandios. Este o perpetua si continua prefacere. Activitatea creatoare a universului nu istoveste niciodata..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)