Sub pasii tai un anotimp de gheata astazi moare
Pentru-a zvacni salbatici mugurii de primavara.
Matasuri translucide te-acopar pana la picioare
Sa poti calca molatic iarba cu pas de caprioara.
Pe cer nu-i stea sa nu tresara-n vis primavaratic
Si-n piepturi inimi nu-s sa nu se bucure de viata
Nimic in tine nu-i trecut placid sau frig tomnatic
Ci totul e noian de flacari inabusit in dimineata.
Tu ai puterea de a face o sarbatoare insemnata
Din clipele banale cuprinse intim intre pleoape
Din izvodiri, din orice zbatere de inima-ntamplata
In rasarit fierbinte, La scufundarea cerului in ape.
De unde vii? tu cea care darami si rezidesti regate,
Tu, ce pornesti si-apoi infrangi razboaie otravite,
Si care-aduci sageata vietii sau pulberea de moarte
Pentru razboinicii din parc sau din ravase prafuite.
In valvatai de roua si-n soare crud cu flori de gheata
Dezbata-te de vis, de noapte, urmeaza-ma afara,
Priveste palpitarea astrului de foc incins in dimineata
Unit cu marea, cu gleznele subtiri, cu rochia usoara.
Batrani ireali
Bătrani ireali
Saracii bătrani, bunii nostri sărmani.
Cum trec vlăguiti de poveri
Pe umerii lor parca sute-s de ani
Istorii din veac apasati de dureri.
Si totusi pe chipul lor bland si bolnav
Tineretile lumii sunt vii si neşterse.
Un trup istovit intr-un palton de postav
Povesteşte-ntamplari cu miri si mirese.
Si din chinul lor muribund, tanguios,
Gasesc puteri de-a pasi mai departe,
De-a sustine pe altii, de-a rade frumos,
De-a vorbi detasaţi despre moarte.
De unde au Doamne, acesti muritori
Tării ancestrale in bratele lor?
Cum pot îndura grave-ntamplari
Batranii ce atseapta fii in pridvor?
Ei refuza sa creada ca-n ultimii ani
Dintre-ai lor nimeni la ei n-a venit
Că nici un rand de scrisoare,
O veste măcar, demult n-au primit.
In sine isi spun ca nimic nu-i real
Si ca ieri ai lor la ei au venit
C-au adus si un doctor de la spital
Sa le vindece trupul de ierni viscolit.
Că vistiernicii tarii le-au marit suta de lei -
Pensia lor pentru o truda amara,
Toate acestea si le spun - cu toate ca ei,
N-au un şfanţ pentru masa de seara.
De unde au ei, precum pulberi stelare,
Energii tăinuite prin care scapa cu viaţă
Din fiece zilnica rea intamplare
De orice jignire primita in faţă?
De unde atata tarie de-a fi inca vii
Cand pătimirile lumii intr-una ii lupta?
Cum pot indura adanci tragedii
Batranii uitati pe-o plavie-abruptă?
Saracii bătrani, bunii nostri sărmani.
Cum trec vlăguiti de poveri
Pe umerii lor parca sute-s de ani
Istorii din veac apasati de dureri.
Si totusi pe chipul lor bland si bolnav
Tineretile lumii sunt vii si neşterse.
Un trup istovit intr-un palton de postav
Povesteşte-ntamplari cu miri si mirese.
Si din chinul lor muribund, tanguios,
Gasesc puteri de-a pasi mai departe,
De-a sustine pe altii, de-a rade frumos,
De-a vorbi detasaţi despre moarte.
De unde au Doamne, acesti muritori
Tării ancestrale in bratele lor?
Cum pot îndura grave-ntamplari
Batranii ce atseapta fii in pridvor?
Ei refuza sa creada ca-n ultimii ani
Dintre-ai lor nimeni la ei n-a venit
Că nici un rand de scrisoare,
O veste măcar, demult n-au primit.
In sine isi spun ca nimic nu-i real
Si ca ieri ai lor la ei au venit
C-au adus si un doctor de la spital
Sa le vindece trupul de ierni viscolit.
Că vistiernicii tarii le-au marit suta de lei -
Pensia lor pentru o truda amara,
Toate acestea si le spun - cu toate ca ei,
N-au un şfanţ pentru masa de seara.
De unde au ei, precum pulberi stelare,
Energii tăinuite prin care scapa cu viaţă
Din fiece zilnica rea intamplare
De orice jignire primita in faţă?
De unde atata tarie de-a fi inca vii
Cand pătimirile lumii intr-una ii lupta?
Cum pot indura adanci tragedii
Batranii uitati pe-o plavie-abruptă?
Raspuns la o nostalgie
Vad ca ai nostalgia unei lumi paradisiace care ar putea inlocui galagia Bucurestiului cu frumusetea naturii invaluita de liniste.
Nu cred ca ai alta solutie decat sa evadezi cat mai des si sa pleci cat mai departe de vacarmul lumii... atat de departe incat sa poti auzi in sihastria naturii zbor de ingeri...
De pilda, in Ramnicu Valcea, acolo unde poti urmari spectacolul naturii. Acolo unde serile gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Acolo unde oamenii traiesc in tihna si se cufunda in linistea alpestra. Acolo unde drumul de zapada argintie scartie sub talpi. Acolo unde noptile rasar deasupra pleiade luminoase ce stralucesc in ciorchini de gheata si vantul arunca vartejuri de zapada peste zaplazuri.
Acolo unde e liniste... si ninge ca intr-un basm al copilariei...
Nu cred ca ai alta solutie decat sa evadezi cat mai des si sa pleci cat mai departe de vacarmul lumii... atat de departe incat sa poti auzi in sihastria naturii zbor de ingeri...
De pilda, in Ramnicu Valcea, acolo unde poti urmari spectacolul naturii. Acolo unde serile gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Acolo unde oamenii traiesc in tihna si se cufunda in linistea alpestra. Acolo unde drumul de zapada argintie scartie sub talpi. Acolo unde noptile rasar deasupra pleiade luminoase ce stralucesc in ciorchini de gheata si vantul arunca vartejuri de zapada peste zaplazuri.
Acolo unde e liniste... si ninge ca intr-un basm al copilariei...
Lacrima lumii
In lacrima lumii parintii se strang fara nume sub cer anonim
In ochii lor tineri istoria clipei se povesteste pe sine sublim
Melancolia emana din glasul lor, ca din maruntaielele unei galaxii.
Curios cum niste oameni atat de mici pot indura adanci tragedii…
Ai vrea sa fugi, nu-i asa? Si-apoi sa-ti para rau c-ai fugit
In locul cel mai retras dintre Cer si Pamant,
Unde tristetile lumii se izbavesc prin cuvant.
Mai schiopatand sau mai drepti ei stau la rand
Pentru un bob de lumina, un cuvant, o aripa noua
Pentru-ntalnirea cu vechii prieteni, pentru o sfera de roua.
Inradacinati in infinit si dezradacinati de veacul tarziu
Ei se strang langa astrul fierbinte ca sub un foc auriu
Si torc istorii… despre dragoste, viata, iubiri, nostalgii…
Exilati in vesnicie se intorc la izvorul dintai
Si devin in saltul luminii… din nou cum au fost, iarasi copii.
In ochii lor tineri istoria clipei se povesteste pe sine sublim
Melancolia emana din glasul lor, ca din maruntaielele unei galaxii.
Curios cum niste oameni atat de mici pot indura adanci tragedii…
Ai vrea sa fugi, nu-i asa? Si-apoi sa-ti para rau c-ai fugit
In locul cel mai retras dintre Cer si Pamant,
Unde tristetile lumii se izbavesc prin cuvant.
Mai schiopatand sau mai drepti ei stau la rand
Pentru un bob de lumina, un cuvant, o aripa noua
Pentru-ntalnirea cu vechii prieteni, pentru o sfera de roua.
Inradacinati in infinit si dezradacinati de veacul tarziu
Ei se strang langa astrul fierbinte ca sub un foc auriu
Si torc istorii… despre dragoste, viata, iubiri, nostalgii…
Exilati in vesnicie se intorc la izvorul dintai
Si devin in saltul luminii… din nou cum au fost, iarasi copii.
Iluzii de sceptic
Ca sa fugi de dezolare inchide ochii pentru a uita goliciunea lumii.
N-ar trebui sa scriem niciodata despre Univers.
De fiecare data, cand o facem, gresim;
discursul nostru zilnic e o inlantuire de erori
ce contamineaza gandirea cu indoiala si deziluzie…
numai muzica nu poate fi afectata de virusul indoielii.
Pentru Descartes certitudinea existentei e indoiala.
Pentru apostolul Pavel, credinta.
Intre cele doua gesturi: ratacirea.
Fiecare enunt omenesc contribuie la volatilizarea certitudinii
Culmea amagirii e sa traiesti in minciuna si sa fii convins ca detii adevarul.
Insa vine o vreme cand orice amagire va fi eclipsata de propriul tertip
Eclipsa iluziei incepe cu indoiala – cu ea incepe sa se destrame valul ignorantei.
Minciuna a nascut ignoranta… ignoranta a nascut monstrii
Uimirea a nascut indoiala… indoiala a nascut cugetul… cugetul, existenta…
Dar cine le-a facut pe toate acestea?
Daca ai inventa un raspuns, ai risca sa minti… si mintind ai cadea in ignoranta,
iar ignoranta te-ar face monstru.
Daca te-ai uimi, ai cadea in indoiala, in cugetare, in existenta.
N-ar trebui sa scriem niciodata despre Univers.
De fiecare data, cand o facem, gresim;
discursul nostru zilnic e o inlantuire de erori
ce contamineaza gandirea cu indoiala si deziluzie…
numai muzica nu poate fi afectata de virusul indoielii.
Pentru Descartes certitudinea existentei e indoiala.
Pentru apostolul Pavel, credinta.
Intre cele doua gesturi: ratacirea.
Fiecare enunt omenesc contribuie la volatilizarea certitudinii
Culmea amagirii e sa traiesti in minciuna si sa fii convins ca detii adevarul.
Insa vine o vreme cand orice amagire va fi eclipsata de propriul tertip
Eclipsa iluziei incepe cu indoiala – cu ea incepe sa se destrame valul ignorantei.
Minciuna a nascut ignoranta… ignoranta a nascut monstrii
Uimirea a nascut indoiala… indoiala a nascut cugetul… cugetul, existenta…
Dar cine le-a facut pe toate acestea?
Daca ai inventa un raspuns, ai risca sa minti… si mintind ai cadea in ignoranta,
iar ignoranta te-ar face monstru.
Daca te-ai uimi, ai cadea in indoiala, in cugetare, in existenta.
ochii noptii
Inaintezi intr-o jungla
Si nu stii niciodata unde ai ajuns.
Facusei cale lunga in cautarea unei raze de soare
Si cand, in sfarsit, ai gasit-o, ai orbit.
Apoi te-ai rugat luminii sa te vindece
Si ea te-a vindecat de intuneric.
Ti s-au deslusit iarasi, senine,
Siluiete subtiri si usoare
Valuri si munti, copaci infloriti…
Ai simţit brusc cum esti inlantuit
iremediabil de universul splendid…
Gresim grav ignorand frumusetea lumii
Si negandu-l pe Creatorul ei.
Slabiciunea noastra pentru culorile Universului -
N-am rezistat niciodata unui rasarit de soare la marginea lumii
Unei tranzitii de luna plina pe cerul emotiei
Unei explozii de stele, pulsari si pleiade fantastice
Deasupra ochilor noptii
Toate ne-au fascinat si ne-au ridicat peste vreme.
Toate vorbesc despre El.
Raiul incepe in rasaritul din marginea lumii…
E ca o vacanta la marginea marii…
Daca guvernul ar decreta vacanta la nesfarsit
Ne-am muta aici…
De aici poti auzi muzica sferelor
De aici poti sa te rupi de zgura
Si sa te apropii de Real…
Lacrimi de admiraie…
Lumina dezveleste erorile Creatiei…
“Si-a vazut Dumnezeu ca Lumina este buna”
Si nu stii niciodata unde ai ajuns.
Facusei cale lunga in cautarea unei raze de soare
Si cand, in sfarsit, ai gasit-o, ai orbit.
Apoi te-ai rugat luminii sa te vindece
Si ea te-a vindecat de intuneric.
Ti s-au deslusit iarasi, senine,
Siluiete subtiri si usoare
Valuri si munti, copaci infloriti…
Ai simţit brusc cum esti inlantuit
iremediabil de universul splendid…
Gresim grav ignorand frumusetea lumii
Si negandu-l pe Creatorul ei.
Slabiciunea noastra pentru culorile Universului -
N-am rezistat niciodata unui rasarit de soare la marginea lumii
Unei tranzitii de luna plina pe cerul emotiei
Unei explozii de stele, pulsari si pleiade fantastice
Deasupra ochilor noptii
Toate ne-au fascinat si ne-au ridicat peste vreme.
Toate vorbesc despre El.
Raiul incepe in rasaritul din marginea lumii…
E ca o vacanta la marginea marii…
Daca guvernul ar decreta vacanta la nesfarsit
Ne-am muta aici…
De aici poti auzi muzica sferelor
De aici poti sa te rupi de zgura
Si sa te apropii de Real…
Lacrimi de admiraie…
Lumina dezveleste erorile Creatiei…
“Si-a vazut Dumnezeu ca Lumina este buna”
viitor
cu fruntea lipita de cer
astept viitorul…
e atata liniste
de parca as fi in afara universului...
o secunda m-am eliberat de specie
timpul s-a retras
regret paradisul
ma-ntind in intuneric…
lumea dispare
eu singur …
dialogul e oare posibil?
din inima universului
se naste Cuvantul.
astept viitorul…
e atata liniste
de parca as fi in afara universului...
o secunda m-am eliberat de specie
timpul s-a retras
regret paradisul
ma-ntind in intuneric…
lumea dispare
eu singur …
dialogul e oare posibil?
din inima universului
se naste Cuvantul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)