"...In luna decembrie, soarele scapata peste padure pe la ora patru. Cand burta de foc a marelui astru atinge primele varfuri de gheata ale padurii, gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Oamenii se cufunda in liniste. Nici cainii nu latra pe un ger ca acesta. Sunt vreo 20 de grade sub zero si drumul de zapada tocita scartie sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase stralucesc in ciorchini de gheata.
Spre dimineata vantul se va petrece insa departe spre bistriteni lasand in urma vartejuri de zapada aruncatze peste zaplaz. Si gerul slabit va capitula in fata unui soare binevoitor.
E liniste. Ninge ca intr-un basm al copilariei. Ca dupa un cataclism caruia toate fiintele i-au supravietuit, fapturile ies mirate la lumina. Satul se umple deodata de o lume minunata asemeni cu cea din povestirile lui Creanga. Si mi se pare ca, undeva printre copilandrii galagiosi care imping sanii la deal, il zaresc si pe Nica a Petrei. Nica, personajul etern al copilariilor petrecute la sat. Un alt Nica, protagonistul unei copilarii din trecut e acum ajuns la varsta intelepciunii si a amintirior care trebuiesc neaparat povestite generatiilor noi...."
