Batrani ireali

Bătrani ireali
Saracii bătrani, bunii nostri sărmani.
Cum trec vlăguiti de poveri
Pe umerii lor parca sute-s de ani
Istorii din veac apasati de dureri.

Si totusi pe chipul lor bland si bolnav
Tineretile lumii sunt vii si neşterse.
Un trup istovit intr-un palton de postav
Povesteşte-ntamplari cu miri si mirese.

Si din chinul lor muribund, tanguios,
Gasesc puteri de-a pasi mai departe,
De-a sustine pe altii, de-a rade frumos,
De-a vorbi detasaţi despre moarte.

De unde au Doamne, acesti muritori
Tării ancestrale in bratele lor?
Cum pot îndura grave-ntamplari
Batranii ce atseapta fii in pridvor?

Ei refuza sa creada ca-n ultimii ani
Dintre-ai lor nimeni la ei n-a venit
Că nici un rand de scrisoare,
O veste măcar, demult n-au primit.

In sine isi spun ca nimic nu-i real
Si ca ieri ai lor la ei au venit
C-au adus si un doctor de la spital
Sa le vindece trupul de ierni viscolit.

Că vistiernicii tarii le-au marit suta de lei -
Pensia lor pentru o truda amara,
Toate acestea si le spun - cu toate ca ei,
N-au un şfanţ pentru masa de seara.

De unde au ei, precum pulberi stelare,
Energii tăinuite prin care scapa cu viaţă
Din fiece zilnica rea intamplare
De orice jignire primita in faţă?

De unde atata tarie de-a fi inca vii
Cand pătimirile lumii intr-una ii lupta?
Cum pot indura adanci tragedii
Batranii uitati pe-o plavie-abruptă?

Raspuns la o nostalgie

Vad ca ai nostalgia unei lumi paradisiace care ar putea inlocui galagia Bucurestiului cu frumusetea naturii invaluita de liniste.
Nu cred ca ai alta solutie decat sa evadezi cat mai des si sa pleci cat mai departe de vacarmul lumii... atat de departe incat sa poti auzi in sihastria naturii zbor de ingeri...
De pilda, in Ramnicu Valcea, acolo unde poti urmari spectacolul naturii. Acolo unde serile gerul prinde putere si se prelinge in vai ca o dihanie fantastica . Acolo unde oamenii traiesc in tihna si se cufunda in linistea alpestra. Acolo unde drumul de zapada argintie scartie sub talpi. Acolo unde noptile rasar deasupra pleiade luminoase ce stralucesc in ciorchini de gheata si vantul arunca vartejuri de zapada peste zaplazuri.
Acolo unde e liniste... si ninge ca intr-un basm al copilariei...

Lacrima lumii

In lacrima lumii parintii se strang fara nume sub cer anonim
In ochii lor tineri istoria clipei se povesteste pe sine sublim
Melancolia emana din glasul lor, ca din maruntaielele unei galaxii.
Curios cum niste oameni atat de mici pot indura adanci tragedii…
Ai vrea sa fugi, nu-i asa? Si-apoi sa-ti para rau c-ai fugit
In locul cel mai retras dintre Cer si Pamant,
Unde tristetile lumii se izbavesc prin cuvant.

Mai schiopatand sau mai drepti ei stau la rand
Pentru un bob de lumina, un cuvant, o aripa noua
Pentru-ntalnirea cu vechii prieteni, pentru o sfera de roua.

Inradacinati in infinit si dezradacinati de veacul tarziu
Ei se strang langa astrul fierbinte ca sub un foc auriu
Si torc istorii… despre dragoste, viata, iubiri, nostalgii…
Exilati in vesnicie se intorc la izvorul dintai
Si devin in saltul luminii… din nou cum au fost, iarasi copii.